Vântul sorţii m-a abătut astăzi pe la Palatul Culturii, unde, întâmplător sau nu, era Noaptea Albă, activitate în cadrul căreia intrarea în muzeele Palatului era liberă. Mi-am zis : prost să fii, noroc să ai şi, facându-mi o cruce mare cât o zi de post, am intrat în magnificul edificiu, sperând în sinea mea că puţintică cultură nu îmi va face prea mult rău...
Odată intrat în clădire, nu m-am putut abţine să nu observ degradarea edificiului şi, mai ales a mozaicului. Mi-am amintit apoi că nici nu e de mirare acest lucru, luând în considerare faptul că incinta Palatului Culturii a ajuns locul de desfăşurare al unor târguri cu diverse produse, de la materiale de construcţii si sutiene până la cârnaţi. Un vizitator avid de cultură ar rămâne şocat ajungând într-un asemenea moment aici, dând cu ochii de o multitudine de standuri cu produse pe care numai intr-un asemenea spatiu nu te astepţi să le vezi, atâta vreme cât la intrare scrie, totuşi, Complexul Muzeal Naţional Moldova.
Am început cu Muzeul de Istorie al Moldovei, unde am fost i
mpresionat de multitudinea de exponate pe care le aveam în faţa ochilor şi pe care le puteam studia după bunul meu plac. Erau acolo relicve de diferite dimensiuni şi vechimi, obiecte valoroase nu atât prin materialul din care au fost prelucrate, cât prin valoarea istorică şi naţională pe care o deţin.
Trecând prin acest impresionant loc al trecutului m-am îndreptat către următoarea galerie.
Aceasta, mai puţin interesantă, după opinia mea, căci niciodată nu m-am simţit câtuşi de atras de acest domeniu, era reprezentată de Muzeul Etnografic al Moldovei. Am vizitat fugitiv acest sector şi am trecut la Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii Ştefan Procopiu.
Acest muzeu, care se întinde pe suprafaţa a 14 camere de la parterul Palatului, este împărţit în mai multe secţii : "Energetica", "Înregistrarea şi redarea sunetului", "Telecomunicaţii", "Mineralogie-Cristalografie". Aici am rămas mai mult timp, pierdut printre atâtea şi atâtea invenţii, instrumente şi aparate, datând din vremuri memoriabile, dar care totuşi te surprind prin aparenta lor simplitate, în dosul fiecăreia ascunzându-se o minte strălucită.
Am terminat şi cu acesta şi, simţind un gol în stomac, am crezut de cuviinţă să mă îndrept spre casă pentru a-mi potoli această foame interioară apărută din senin.Căci, din păcate, hrana minţii nu constituie şi hrana corpului. Cu nespusă părere de rău, căci ştiam că a mai rămas un muzeu care mă aşteaptă să-i trec pragul, m-am îndreptat înspre ieşire, mulţumit totuşi că mi-am lăsat spiritul să se scalde în acest izvor de cultură, care, din păcate, pare să atragă prea puţini vizitatori. Avem oare de gând să ne uităm trecutul ? Ne pierdem oare adevăratele valori ? Tot ce-i posibil...
1 comment:
Caustic pe alocuri. Aprecieri pentru efort si ...pentru sinceritatea de a spune lucrurilor pe nume!
Post a Comment