Monday, June 4, 2007

ROLUL PERTURBATOR /(IN)FORMATIV AL NTCI

Datorită evoluţiei ştiinţifice în domeniul tehnologiei şi informaţiei, apariţia Internetului a produs un impact major în rândul populaţiei Terrei. Este probabil cea mai mare invenţie care, de-a lungul anilor, a schimbat mentalităţi, războaie, fiind de asemenea martorul progreselor economice.
Acum, navigarea în lumea virtuală ni se pare firească. Lucrurile bune pe care le-a adus internetul sunt evidente. În fond, toată lumea vorbeşte despre ele: părinţi care pot discuta acum ca la telefon cu copiii aflati la mii de kilometri distanta, studenţi care isi pot contrazice profesorii datorita conostintelor aflate de pe cine stie ce website; adolescenţi de nici 13 ani, care reusesc sa controleze mecanisme financiare complicate, echipamente sofisticate sau chiar arme; transmisiuni in timp real de pe cine stie ce front de lupta.

Pentru noi, elevii, Internetul a ajuns sa constituie cea mai importantă sursă de informare şi comunicare, dezvoltându-ne abilitatea de a interacţiona cu domenii necunoscute nouă până la apariţia acestui "fenomen". Principiul de bază al Internetului este de a transmite informaţiile necesare în timp real/util, informaţiile fiind ulterior prelucrate de către utilizator în scopurile dorite.
Internetul este un vast spaţiu virtual , care le permite utilizatorilor o mobilitate şi accesibilitate deosebită, fără a necesita o pregătire specială pentru a înţelege şi utiliza acest instrument.
Pentru noi tinerii, Internetul ocupă majoritatea timpului liber,în mod pozitiv sau negativ, în funcţie de scopul urmărit. Astfel, el poate crea "dependenţă", făcând în mod sistematic parte din viaţa noastră. Ascultăm muzică, vizionăm filme, navigăm în realităţi virtuale şi interacţionăm cu inteligenţe artificiale, astfel învăţând să gândim din altă perspectivă: putem fi martorii evenimentelor istorice de mult apuse dar şi protagoniştii lumii care se apropie, prin progres, de domeniul science-fiction-ului.
Această dimensiune te scuteşte de toate "mizeriile" vieţii de zi cu zi, transportându-te într-o lume setată după preferinţele tale. Se cunosc însă şi părţile mai puţin luminoase pe care le presupune Internetul : pornografia, de care te împiedici la tot pasul, scenele macabre cu execuţii, terorişti care îşi fac reclamă şi îşi racolează acoliţii, tot soiul de prostii care îţi iau minţile şi te duc într-un soi de iad al excesului de informaţie. Poţi afla orice de pe Internet, chiar şi cum să fabrici o bombă cu natriu. Trebuie doar să ştii unde să cauţi.

Sondaj de Opinie
Se spune ca internetul inlocuieste cartile. Ti se pare un lucru bun?A fost efectuat un numar total de 40 voturi
17.50% Da, informatiile de pe internet pot fi accesate mult mai rapid si complet. (7 voturi)
15.00% Nu, consider ca modul traditional de educare (cartile) are farmecul lui si dezvolta cultura in chip sistematic. (6 voturi)
62.50% Cred ca ambele tipuri pot fi benefice, daca sunt utilizate corespunzator. (25 voturi)
5.00% Nu ma preocupa subiectul. (2 voturi)

E greu să inţelegi în totalitate concepţia oamenilor despre internet. Te mărgineşti la început doar să asculţi ideile care îţi trec pe la ureche, murmurate sau strigate chinuitor de prieteni, cunoscuţi sau oameni anonimi.
Auzi, citeşti, vezi vorbindu-se despre capacitatea internetului de a lega oameni desparţiţi de mări şi oceane, despre descatuşarea lumii informaţiei...Mulţi îl şi hulesc. Ciudat, dar pe masura ce investighezi mai tare, observi ca şi mai mulţi îl iubesc. Unii sunt chiar dependenti de lumea lui. Alţii sunt doar curioşi. Puţini sunt indiferenţi. Cu toţii însă au o părere. Înseamna ca toata lumea a auzit !

Internetul este şi va fi un fenomen captivant, plin de resurse, un univers virtual mai mare decât cel real, care înglobează toate cunoştinţele omului şi în acelaşi timp evoluţia sa.








1 comment:

Aminah said...

tu ce preferi?
net sau lume reala?