CU ŞI DESPRE SCRIITORII (NE)CANONICI - Efectul de lectură/efectul de teatru la Vasile Alecsandri

I am speaking here about a very interesting and educational activity made by our class, of course, encouraged by our form master and which had as purpose the promotion of the culture and education. We went to some theatre plays and we had a meeting with an important actor, Petrica Ciubotaru and a very known stage director called Ovidiu Lazar. Both of the activities had an important role in our education and amplified our points of view.

Clasa noastră, la iniţiativa doamnei diriginte, a participat la o serie de activităţi culturale, care au ca scop promovarea culturii şi a educaţiei în rândul tinerilor, începând desigur chiar cu colectivul clasei noastre.
Astfel, ne-am delectat cu două excelente piese de teatru, care mi-au rămas în minte şi mi-au provocat o plăcută impresie. Acestea au fost ,,Dragostea'' de Mircea Cărtărescu, pusă în scenă la Teatrul Naţional de nişte tineri actori foarte pasionaţi de ceea ce întreprind, şi ,,Chiriţa şi ceilalţi'' de Vasile Alecsandri, jucată la Casa Vasile Pogor, avându-l ca actor pe Petrică Ciubotaru şi ca regizor pe Ovidiu Lazăr.

Cea asupra căreia voi insista este ,,Chiriţa şi ceilalţi", jucată într-un mod cu totul original de către talentatul actor Petrică Ciubotaru. Această piesă de teatru a putut fi pusă în valoare cu ajutorul intervenţiilor cu adevărat inspirate venite din partea regizorului Ovidiu Lazăr. Acesta a reuşit să aducă în prim plan actualitatea unei astfel de piese aducând mici modificări elementelor paratextuale, cum ar fi decorul, vestimentaţia sau limbajul. Aceste intervenţii au fost binevenite, aducând un plus de realism întregii piese şi ajutând spectatorul să pătrundă cu o mai mare facilitate în universul atât de complex al operei lui Alecsandri.

Toate personajele care au animat scena au fost de fapt jucate de unul şi acelaşi actor : magnificul Petrică Ciubotaru, care a fost, rând pe rând, Chiriţa, Sandu Napoilă, Barbu Lăutaru, Clevetici ultra-demagogul. Desigur asta a însemnat un considerabil efort din partea interpretului şi necesitatea travestiului, fapt care a contribuit la comicul de situaţie, arătând în acelaşi timp valoarea de necontestat a celui care este Petrică Ciubotaru. În plus, folosind un singur actor, regizorul Ovidiu Lazăr a asigurat un liant între aceste personaje aparent diferite, dar aparţinând aceleiaşi epoci şi întruchipând acelaşi tip de moravuri care caracterizau acea perioadă.

După terminarea punerii în scenă a piesei i-am invitat pe cei doi, Petrică Ciubotaru şi Ovidiu Lazăr la un ,,pahar de vorbă". Întrebările au venit atât din partea elevilor cât si din partea profesorilor prezenţi, abordând teme diverse, cum ar fi valabilitatea operelor de acest gen la momentul actual sau necesitatea punerii în scenă a operelor dramatice. Dialogul a fost unul deosebit de relaxat şi constructiv pentru noi, elevii, care am avut parte astfel de o experienţă inedită, fiind puşi în situaţia unor jurnalişti la primul lor interviu, sa zicem.

Astfel, am avut parte de un moment marcant alături de personalităţi marcante ale culturii ieşene.

CRIZA LECTURII ÎN RÂNDUL ADOLESCENŢILOR

This post refers to the reading crisis that characterizes the teenager's life in our days, despite the comfort offered to them by the revolutionary technology of virtual books which can be found and read very easily using a computer connected to the Internet.

Adolescenţii nu prea mai citesc in ziua de astăzi datorită unor schimbări fundamentale în ceea ce priveşte cursul vieţii cotidiene şi a tehnologiei informaţionale. Motivele ar fi multiple : unii consideră ca găsesc tot ceea ce caută pe internet, deşi există riscul ca aceste informaţii să fie incomplete sau false, alţii acuză lipsa de timp şi traiul greu pe care îl duc, iar alţii pur şi simplu preferă să îşi ocupe timpul in alte modalităţi, mai utile şi plăcute, după părerea lor.Posibile mijloace prin care profesorii îi pot motiva pe elevi ar putea fi notele primite, sau o modalitate mai persuasiva prin care să fie făcuţi să înţeleagă rolul cărţilor ca sfătuitori de nepreţuit.
În ceea ce priveşte speciile preferate de adolescenţi, acestea pot varia foarte mult de la persoană la persoană, în funcţie de gusturile fiecăruia. În majoritate, sunt preferate romanele de dragoste, de aventuri sau cele poliţiste. Cât despre preferinţele adolescenţilor cu privire la formatul (electronic sau clasic) al cărţilor, nu aş putea spune care predomină. Există în schimb avantaje şi dezavantaje în fiecare din cazuri. În format electronic, de exemplu, se poate face rost foarte uşor de o carte, fără să fie necesară nici măcar deplasarea. În plus, cartea nu se deteriorează, ca în cazul celor din format clasic. Pe de altă parte însă, o carte în format clasic poate fi luată oriunde pentru a fi citită, pe când una în format electronic nu. Personal, pledez pentru cartea în format clasic.
Exceptând bibliografia obligatorie, pe care, vrând, nevrând, trebuie să o citească, adolescenţii mai pun mâna pe reviste, ziare, câte un articol de pe net sau câteodată, o carte de Sandra Brown.......
Ca soluţii pentru redresarea adolescenţilor, mă gândesc la alcătuirea unei programe şcoare care să includă în bibliografia obligatorie cărţi interesante şi utile, pentru a-i atrage pe aceia care, fiind la o vârstă ,,zglobie'' fug de tot ce înseamnă standardizare şi plictiseală acută.Oferta de carţi este foarte diversificată, iar cei care intr-adevar sunt atraşi de acest mod placut dar si util de a-si petrece timpul liber au cu adevarat de unde alege.

PROPUNERE DE LECTURĂ
În cele ce urmează voi incerca sa fac puţină ,,publicitate'' unei opere citită mai demult, dar pe care am ajuns sa o recitesc intr-una din zilele acestea, cu intenţia vădită de a-mi reactualiza anumite concluzii rezultate din lectură. Este o proză de mici proporţii, deoarece sunt conştient ca aş avea puţine şanse să îl conving pe un adolescent total ,,pe din-afară'' să aiba răbdarea de a parcurge un tom gros cât o Biblie, fie el cât de interesant...Se numeşte ,,Archaeus'' şi nu poate fi definit prea uşor...Autorul este Mihai Eminescu. Sensul acestui cuvânt poate fi doar intuit. Ar fi nevoie de un filozof pentru a explica înţelesul acestei concepţii, iar eu nu îmi arog această calitate, ci mai bine îi las pe cei interesaţi să descopere ce e de descoperit, cu speranţa ca li se va lipi una sau mai multe idei de scoarţa cerebrală. Oricum, aş putea da un ultim indiciu asupra naturii acestui lucru : Archaeus poate fi mult asemănat cu ,,Matrix''.De fapt, este cam aceeaşi concepţie despre viaţă, care ne induce ideea că totul se petrece doar în mintea noastră şi că realitatea este ceva relativ.
Opera începe cu o meditaţie profundă asupra a ceea ce înseamnă viaţa şi cum o vedem noi, fiecare într-un mod diferit. Apoi chestiunea este aprofundată prin intermediul unei discuţii extrem de interesante cu un moşneag care, la prima vedere, pare nebun. De fapt, acest moş întruchipează condiţia de filozof, punând la îndoială, ca şi Socrate, tot ceea ce există sau ar putea exista.Acest personaj îi dezvăluie naratorului subiectivismul vieţii pe care o avem. Fiecare din noi vede lumea în felul său şi fiecare are argumentele sale, cu totul temeinice. De exemplu, se face comparaţia dintre un gâscan şi un om. Gâscanul pare sigur în tot ceea ce face, nu işi pune nici un fel de problemă în a face deosebirea dintre grăunţe şi nişte pietricele de aceeaşi culoare, să zicem, pluteşte lejer pe apă, iar prezenţa unei gâşte ,,în epoca virginităţii'' nu îl lasă deloc indiferent pe gâscanul nostru... Pe cand omul, încercând sa sară peste o groapa cade chiar în mijlocul ei, sau se intoxica cu ciuperci pentru ca nu este în stare să le deosebească pe cele comestibile de cele otrăvitoare, iar uneori ,,frumuseţi - viginale sau nevirginale" trec pe lângă el fără ca măcar să îi trezească un minim interes. Şi atunci, care din aceste două specii poate fi considerată a fi mai inteligentă? Oare omul? Puţin probabil, aş zice. De asemenea, se insistă asupra importanţei pe care o are mintea umană în ceea ce numim noi ,,realitate''.
Voi da ca exemplu un experiment realizat de nişte cercetători, pe care nu îl găsim în carte, dar care este legat de subiectul nostru. Unui condamnat la moarte i se propune să participe la un experiment, în urma căruia, daca ar supravieţui, ar fi eliberat. Acesta acceptă, fiind unica lui şansă. Este legat de o masă de mâini şi de picioare şi i se acoperă ochii. I se spune ca i se vor taia venele si va fi lăsat cateva ore singur. Se trece o bucată ascuţită de gheaţă peste încheieturile lui, fără a-i provoca nici cea mai mică zgârietură şi se picură apă într-o găleată de tablă timp de mai multe ore, pentru ca deţinutul să creadă că ceea ce aude curgând este de fapt sângele lui, care i se scurge din trup, încetul cu încetul. Iluzia este totală. Este lăsat singur timp de câteva ore, iar la revenire, deţinutul este găsit mort. Simpla impresie că i-au fost tăiate venele a fost fatală pentru cel supus la experiment. Aceasta este puterea minţii.
Opera aceasta, daca o citeşti cu atenţie, iţi poate schimba radical modul de a vedea lumea, punându-te cel puţin pe gânduri. Vă recomand această lectură cu toată convingerea că, citind-o, veţi găsi acel ,,altceva'' pe care probabil îl căutaţi de mult la o carte. Aceste câteva pagini scrise de Mihai Eminescu reprezintă cu adevărat ceva special. Aparţinând aceluiaşi volum, va mai pot recomanda şi ,,Geniu pustiu'', o carte puţin mai consistenta, dar care în mod sigur nu o să vă facă sa vă pară rău că i-aţi acordat o parte din timpul vostru preţios.